Merg înainte cu paşi umezi.Imi ating umbra ce mereu mă urmăreşte ca şi cum ar face parte din mine.Merg în neştire.Simt cum cineva mă îndrumă către cel ce vrea să fie visul tuturor demonilor.Un vis lipsit de culoare,de simţire,de sentimente.Un vis plin de sarcasm,răutate şi suferinţă.Mă opresc şi văd în juru-mi un întuneric plin de culoare,care mă îndrumă mereu să merg înainte,fără vreo abatere de la drumul conştiinţei.Lupta continuă mereu şi nu mă lasă să respir ca un om ce îşi iniţiază drumul său în viaţă.Ceva mă opreşte.E ceva ce nimeni nu-l poate descrie căci nimeni nu-l vede,dar toată lumea îl simte şi ştie că e acolo mereu.
El este plin de viaţă,plin de gânduri care-l fac mereu să reuşească ceea ce-şi propune.Este atotştiutor.Ştie să te ademenească atât cât e necesar pentru a-i cădea în plasă.El mereu ştie ce vrei de la viaţă,ştie unde mergi,cu cine te întâlneşti.Pur şi simplu îţi ştie toate gândurile ascunse în adâncul sufeltului tău nevinovat şi pur.Şi atunci când ai norocul de a te prinde de plasa lui cea mare,care e împânzită în toată lumea,îţi dai seama prea târziu seama unde ai ajuns şi că nu mai ai scăpare.Şi mergi la fel ca mine,pe un drum întunecat şi plin de culoare,fără pic de scăpare.
’’Mergi,mergi înainte!Nu te opri!Mai ai puţin şi vei ajunge acolo unde îţi doreşti!’’
Această sintagmă o aud mereu în adâncul sufletului.Ea e cheia sper uşa demult aşteptată.Fără ea nu aş putea continua nici măcar un pic.Totul e blocat,trebuie să mergi înainte,trebuie să fii tare,trebuie să ai curaj.Având în tine cele mai importante arme vei reuşi.Da!Ştiu că voi reuşi!Voi fi singura!Pentru că am credinţă în duşmanul lui,am optimism,cel care mă face să zâmbesc indiferent de situaţie,am voinţă,caci fără ea nu aş fi ajuns aşa de departe,am putere mai mult decât toţi la un loc şi am ceea ce mulţi au pierdut pe drumul de iniţiere:iubirea adevarată.
Iubirea adevărată,cea pură,fără pic de vinovăţie.Ea este cea care mă ţine în viaţă chiar şi când el crede că voi renunţa..E iubirea faţă de toţi cei care merg pe drumul cunoaşterii şi se lasă bătuţi aproape de sfârşit.Ei nu au rezistat,dar eu voi reuşi şi voi ajunge acolo unde îmi doresc.Egoul trebuie alungat din visele ce nu-mi dau pace atunci când el e în faţa mea.Vrea să renunţ!Dar nu va reuşi niciodată,căci are în faţa lui cea mai puternică persoană.
Sinceritatea şi iubirea sunt două lucruri care îl macină pe dinăuntru.Tocmai de aceea ia cu el persoane lipsite de aceste două virtuţi.Oameni care nu au propria personalitate şi care se lasă copnduşi de nevoinţa şi neputinţa lor imensă.Merg agale uitându-se spre cer.Când îşi ridică privirea totul li se pare perfect,dar realitatea nu e aşa.Ei sunt nişte păpuşi manipulate de mintea lui.
Atunci când momentul de maximă tensiune este atins ei declanşează peste tot o aură plină de suferinţă,răutate,invidie şi gelozie.Şi astfel manipulează la rândul lor alte ’’păpuşi de lemn’’ care urmează aceeaşi cale nebănuită.El se hrăneşte cu ipocrizie şi indiferenţă.Iubeşte aceste sentimente.Le devorează ca un prădător cu sânge rece.Îţi lasă sufletul gol,plin de ură şi tristeţe.Te face să crezi că cel mai bun lucru în această lume apăsată de durere e să faci rău tuturor şi să-i ademeneşti unde ai fost ademenit şi tu.Te manipulează cum vrea el.Îi place la nebunie să se joace cu tine şi să te facă sclavul lui.Poţi avea orice la tine pentru a putea învinge în lupta cu el,dar nu există nimic pe lumea aceasta.Lupţi cu el,dar el nu luptă cu tine.El face în aşa fel încât să te lupţi cu tine însuţi şi te face să crezi că mereu pierzi,cu toate că tu n-ai început nicio luptă.
Toţi au acest destin tragic căci au plecat demult pe o cale greşită.Şi eu sunt la jumătatea acestui drum de iniţiere a răului.Dar spre deosebire de ceilalţi ştiu că-l voi învinge,chiar dacă el mă ademeneşte ca pe ceilalţi. ’’Mergi,mergi înainte!Nu te opri!Mai ai puţin şi vei ajunge acolo unde îţi doreşti!’’Iar aud aceste cuvinte şi îl las să creadă că sunt la fel ca toţi ceilalţi.Dar el nu ştie ca iubirea pură şi sinceritatea sunt mereu cu mine.Mă supune la probe groaznice la fel ca şi pe ceilalţi.Vrea să mint şi să urăsc,dar nu va reuşi pentru că eu sunt diferită de toţi şi dacă vreau ceva obţin.Exact ca el!Sunt exact ca el!Sau poate...chiar eu sunt el?Cred că abia acum îmi dau seama că tot răul,toată suferinţa,toată invidia,gelozia şi ura sunt în mine.Mi le-a transmis mie.Oare e prea bătrân să mai continue şi eu am fost cea aleasă să continui acest infern?Oare de aceea mie nu-mi poate face ce le face celorlalţi?Sau poate vrea să ajung pe o un drum unde n-a ajuns nimeni până acum,văzând că sunt mai puternică şi încrezătoare.Stau şi mă gândesc zi de zi unde voi ajunge în ritmul acesta.Toţi cei care au făcut ce fac eu acum şi-au ridicat sufletele de gheaţă spre cer prea repede decât trebuia.Dar eu nu am să acelaşi destin,căci sunt aici ca să schimb ceva,ca să deschid ochii tutror celor care vor ajunge la fel.Am să le aduc dovezi de la el ca să le demonstrez că această lume plină de suferinţă,lipsită de dragoste nu este ca cea din visul care îl are fiecare mai devreme sau mai târziu.
În întunericul ce se lasă agale peste toţi atunci când el va reuşi este ceea ce mă înspăimântă cel mai tare.Atunci când vom putea spune că a reuşit este momentul în care toţi vom fi la fel.Eternitatea pentru noi şi pentru mine nu există.Dar pentru el e vie şi umblă prin sângele lui rece şi plin de ură.Te iubşte atunci când vede că faci rău şi faci rău tuturor.Pentru el asta e iubirea.Şi se bazează pe acest sentiment pentru că ştie totul,ştie ce e mai important,ştie că iubirea adevărată,cea de care se teme el,nu mai există.Dar nu ştie că eu sunt aici pentru a-i demonstra că pot să deschid sufletele de gheaţă ale oamenilor şi nu ştie că pot să le deschid ochii atunci când fac rău.
Voi fi mereu acolo unde trebuie,acolo unde e el.Voi fi acolo ca să opresc ceea ce vrea el să facă.El va fi plin de sânge şi eu plină de iubire.Şi asta îl va invinge.Sper că aşa va fi.Credinţa,iubirea,speranţa,curajul sunt toate cu mine.Dar dacă îl voi învinge ce se va întampla?Voi muri odată cu el.Într-un fel sau altul mă omor pe mine însămi.O luptă nesfârşită,o luptă a cărui sfârşit este foarte aproape.Îl simt.E la câţiva paşi de mine şi mă îndeamnă mereu la ce nu-i bun.Dar conştiinţa mea lucrează şi se pregăteşte pentru lupta cea mai importantă,pentru lupta finală.Dar pentru această luptă voi avea nevoie atunci când aproape vom muri amândoi de duşmanul lui,ca să-i poată trimite sufletul departe de această lume pierdută.Dar oare el are suflet?Oare a iubit vreodată?Sau de când e el,dintotdeauna,a făcut rău şi a devorat sufletele de gheaţă ale tuturor cu cea mai mare plăcere îmbibată cu venin?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu